(soricelul – adica cel care priveşte
si îi pasă – între iepure - 2011, anul iepurelui
de metal- şi dragon - 2012, anul dragonului de
apă)
România, Europa, Tera ! Azi, o lume cinică și rece. O lume a
clasamentelor și a ierarhiilor unde suntem doar un simplu numar, un cod. Cod
numeric personal! Avantajul pe care-l avem este că știm mai mult ca acum 20 de
ani datorită unei deschideri informaționale fără precedent. Bunicii noștrii se
raportau la Hristos, noi la anul 1989.
Am asistat din 89 încoace de la căderea Zidului Berlinului și protestele
chinezilor din Piața Tiananmen , până la globalizarea informației, și nu numai,
ceea ce a făcut ca importanța frontierelor dintre state să se diminueze la
maxim .Twiter sau Facebook au devenit
magistralele comunicării. S-au declanșat datorită lor mișcări de stradă
izvorâtoare de libertate.
Se încheie în câteva zile un an care ar fi trebuit să fie
liniștit conform predicțiilor horoscopului chinezesc: anul 2011 al Iepurelui de
metal. Dar nu a fost nicidecum așa ! 2011 a adus criza economică și cea
finaciară, care a generat falimentul
Greciei și a dus în pargul prăpastiei alte state europene - Spania,
Portugalia, Italia și Irlanda, România fiind și ea la un pas. Pe lângă
disputele generate de traseele energetice din fostele țări sovietice către
Europa a intrat în discuție și utilizarea
energiei nucleare. Pe scurt, după un cutremur de 9 grade magnitudine în
largul coastelor japoneze, un tusnami de 15 m înălțime a măturat generatoarele
care alimentau centrala de la Fukushima și a creat un dezastru nuclear similar
cu cel de la Cernobâl. Trei reactoare s-au topit iar norul radioactiv s-a
împrăștiat pe glob, apa oceanului fiind contaminată cu deșeuri nucleare. Care
vor fi consecințele asupra mediului? Greu de răspuns acum. Dar…Germania s-a
decis să închidă centralele nucleare după 2025. Cine va furniza energie
puternicei industrii germane? Rămâne de văzut.
Evenimentul principal a fost fără
îndoială Primăvara Arabă,
mișcarea revoluționară începută de un negustor de fructe în Tunisia s-a
răspândit în Africa de Nord, precum și de-a lungul și de-a latul Orientului
Mijlociu. Cei 30 de ani ai dinastiei Hosni Mubarak au fost măturați de
revoluția din Piața Tahir, iar insurgenții libieni au înlăturat un alt guvern
totalitar condus de neînfricatul colonel Moammar Gadhafi. Revoluțiile au deschis calea unor schimbări
radicale în structurile politice ale acestor țări.
În Asia, Coreea de Nord își plânge al doilea crud dictator
din istorie: Kim Jong Il. La Phenian începe o nouă epocă a lui Kim Jong-un. Cum
va arăta? Deocamdată coreeni au văzut pentru prima dată pește congelat în
galantare. Ce va urma? Scenariu dorit de Beijing este unul al liberarizări
economice.Va lăsa armata de 1,5 milioane de oameni privilegiile din mână? Puțin
probabil. Cert este că la Phenian urmează o perioadă de clarificări. Suntem
între un scenariu de pace și unul de război. China doboară record după record
în economie. Nu mai departe de acum cateva săptămâni chinezii au construit în
360 de ore (!!!!!) un hotel de 30 de etaje! Pe fondul acestor evenimente, unul s-a
strecurat ușurel, aproape neobservat: pactul
monetar China-Japonia. Acordul dintre cele două state este un pas important pentru internaţionalizarea
monedei chineze, yuanul. E cazul să ne întrebăm serios unde va duce dominația
acesta economică a rasei galbene.
Navy SEAL a devenit parte a elitei naționale americane odată cu succesul
raidului din Pakistan ce l-a eliminat pe cel mai căutat terorist din lume,
organizatorul atacurilor de la 11 septembrie, Osama bin Laden. A fost punctul culminant al politici
americane derulate de administrației Obama. Evenimentul a venit la
10 ani de la îngrozitoarele atacuri teroriste care au dus la prăbușirea
turnurilor gemene. Războiul în Irak s-a încheiat, trupele americane
retrăgându-se și predând puterea în mânile irakienilor într-o pace fragilă care
oricând poate fi dusă într-un război civil.
Anul economic 2011 a fost unul turbulent. Criza euro în
Europa pare fără o soluție viabilă- statele UE nu reuşesc să adune împreună 200
de miliarde de euro pentru Fondul European de Salvare, capitalismul original
din Ungaria al primului ministru Orban, exodul medicilor lituanieni în
Norvegia, bugetul de austeritate al Londrei, criza relațiilor interne din UE sau
opoziția înveșunată a Olandei la aderarea Românie și Bulgariei la zona Schengen
au viciat unitatea europeană. Primii miniștri din Italia și Grecia au fost
schimbați cu tehnocrați în vederea stabilizării situației economice din țările
lor. Berlusconi, vedeta incontestabilă a ultimilor ani în politica europeană,
părăsește scena fără a fi prea mult regretat de colegii din cancelariile
Occidentale. Dar este și momentul apariției cuplului Angela Merkel – Nicolass
Sarkozy, cuplu ce va marca cu siguranță evoluția politico-economică a Europei
în anul ce vine.
Scandalul Dominique Strauss-Kann și scandalul telefoanelor
ascultate de reporterii tabloidelor conduse de Rupert Murdoch, au șocat
politicieni și opinia publică din Franța și Anglia. Consecințele: închiderea
tabloidului News of the Word după 100 de ani de apariție, în Anglia și noi
candidați pe listele electorale ale familiei
socialiste franceze.
În lumea mondenă a strălucit prin simplitate nuta regală a
prințului William și a Catherine Middleton la Westmister Abby și a șocat
moartea lui Steve Jobs fondatorul lui Apple. Cu toate acestea IPhone 4S a avut
succesul de piață scontat.
Ce ne va oferi 2012? La o simplă privire, pe primul loc sunt
campaniile elctorale desfășurate în
patru din cele cinci națiuni care compun Consiliul de Securitate al ONU.
SUA (o campanie electorală fluidă), Rusia (o campanie cu final cunoscut),
Franța (o campanie cu surprize) și China (se cunoaște deja președintele) vor
avea alegeri prezidențiale. În rest
dacă în cele mai importante țări, problemele interne sunt pe prim plan, ne
așteptăm la puține soluții din partea acestora la celelate probleme globale.
Siria și Iranul rămân punctele
fierbinți ale anului viitor iar moneda euro va fi vedeta incontestabilă în
lumea finanțelor. Zona euro va fi frământată de noi convulsii iar
unitatea de nezdruncinat se clatină. În Europa istoria este mult mai importantă
pentru fiecare națiune. În rest
cetățeni europeni vor circula liberi și se vor bucura de darurile …austerității.
De ce m-ar
privi pe mine ce se întâmplă dincolo de poarta casei mele, de granița Romaniei
sau și mai mult, a Europei? Pentru că trebuie să-mi pese! Sunt șoricelul ce-și
privește desfășurarea vieții prin crăpătura din perete...
Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe
nevasta acestuia deschizând un pachet. Cu groază îşi dădu repede seama că era o
capcană nu ceva de mâncare. Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea
animalelor şi dădu alarma: E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:Domnule
Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o
relevanţă.Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.
Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:E o capcană în casă, e
o capcană în casă!
Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:Îmi pare foarte, foarte rău,
Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi
în rugăciunile mele.
Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:E o capcană în casă, e o capcană
în casă!
Vaca îi spuse:Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar
chiar nu este o urgenţă pentru mine.
Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de
amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.
În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital,şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp. La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.
Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.
Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte: Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc.
În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital,şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp. La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.
Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.
Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte: Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu